Memoriile Mitropolitului Bartolomeu (articol publicat in ziarul Lumina din 8 februariarie 2011)

Primind un premiu special din partea Uniunii Scriitorilor din România, volumul Memorii (editura Polirom, 2008) al Înalt Preasfinţitului Bartolomeu, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, se recomandă de la sine prin sinceritate și autenticitate, prin evocarea unei perioade tulburi din istoria poporului român, fiind în același timp jurnalul unui scriitor care își cunoaște și își urmează vocația.

În această perioadă de maximă deschidere a Bisericii către cultură mi se pare important de evocat traseul spiritual al arhiereului scriitor.  Astfel de cărți care presupun un dialog teologic-literar sunt bine primite în lumea literelor. Voi da un singur exemplu. Criticul Dan C. Mihăilescu, în cronica sa  la o carte de literatură a părintelui Ioan Pintea, se pronunță asupra necesității existenței unor oameni cu dublă vocație: ‹‹De-am avea măcar douăzeci, dacă nu o sută, de astfel de preoți (așa cum dorea Noica tinerii „mâncători de foc” prin care să facem cultură de performanță), cu totul altfel ar arăta dialogul intelectualilor laici cu Biserica Ortodoxă…››

Amintirile sunt incomplete și seamănă, așa cum recunoaște autorul, cu apa muntelui poticnită de pietre. Datată este perioada hawaiiană, o vacanță de câteva luni în care se dedică scrisului. În perioada 1965-1976 Părintele Bartolomeu Anania a avut, la Detroit, funcțiile de misionar eparhial și îndrumător al școlilor duminicale, redactor al revistei și al calendarului Credința. Jurnalul Hawaiian, redând perioada decembrie 1970 - iunie 1971, descrie activitatea literară intensă, lucrul la piesele Steaua Zimbrului, Miorița, Du-te vreme, vino vreme. Volumul Poeme cu măști, cuprinzând opera dramatică a autorului a apărut în 1972 la Cartea Românească. Personaje întâlnite, mituri locale vor fi regăsite în romanul Străinii din Kipukua.

Romanul Străinii din Kipukua este considerat o alegorie a morții și a învierii individului; Hawaiiul poate fi văzut ca o alegorie a Edenului originar. Critica literară a identificat motivul principal al romanului ca fiind motivul identității. Dumitru Micu conchide că „Drama crizei de identitate poate fi depășită prin întoarcere la rădăcină”. Pierderea identității originar-autentice are drept cauză desacralizarea societății. Unul dintre personajele cărții, Diana, „s-a simțit deodată străină sau, dacă vrei, înstrăinată de ea însăși, de propriile ei izvoare, de propria ei identitate.”  Diana recunoaște că ființa ei lăuntrică a suferit o schimbare atât de adâncă, încât nu se recunoaște. Un alt personaj, domnul Martin afirmă: „Știi tu ce înseamnă să fii străin de propria ta viață?/../Eu știu.[…] Parcă am juca drama unor crize de identitate, ha, ha, ce dramă stupidă!” Într-un același registru semantic trebuie să integrăm și spusele prințului Lohiau: „Știu ce am fost, dar nu am siguranța a ceea ce sunt. Și a ceea ce va să fiu de acum înainte. Cred că e o mare nefericire să înviezi înainte de vreme. Ce poate fi existența unui om fără biografie?”

Drama personajelor din roman și a naratorului poate fi regăsită, cred, în paginile volumului Memorii publicat la Polirom.  Iată un fragment edificator, care redă starea de spirit din închisorile comuniste ale condamnatului Bartolomeu Anania, după confruntarea cu mărturia unui semen al lui: „Toată noaptea n’am dormit. Aveam senzația că sunt victima unei halucinații. Apoi am început să mă îndoiesc de mine însumi, de propria mea memorie, de luciditatea propriilor mele fapte. Scormoneam cu seriozitate în amintire și nu mă găseam nicicum acolo unde declarația călugăriței pretindea că am fost; nu-mi găseam cuvintele, nici măcar gândurile, intenția, nu-mi găseam nimic. ”

Foarte interesantă este evocarea perioadei, de peste un timp, a celor douăzeci de ani trăiți la Văratec, considerat drept „adevăratul domiciliu și principalul atelier de lucru intelectual.” Văratecul era vizitat adesea de scriitori și de familiile acestora. Veneau în perioada aceea acolo soția lui Mihail Sadoveanu și soția lui Ionel Teodoreanu, precum și doamna Zoe Dumitrescu Bușulenga. Funcționa și un cenaclu literar. Tot la Văratec și-a început părintele Anania traducerea Bibliei, la care a lucrat unsprezece ani. Din 1993 a primit ascultarea de a fi arhiepiscop al Clujului. Înaltpreasfințitul Bartolomeu recunoaște că din 1990, de când a început lucrul la Biblie, nu a mai scris literatură, socotind că scrierile lui de până atunci erau exerciții pe limba română pregătitoare pentru ceea i-a rânduit Dumnezeu să facă ulterior. Iar în ceea ce privește Memoriile, le propune ca pe o mărturie nu doar a unei lumi, ci și a unui suflet. A propriului suflet.